Prognoza meteo pentru 3 aprilie
La noapte, cerul se încarcă de nori. Totodată, s-ar putea să plouă slab şi doar pe alocuri. Minimele vor fi cuprinse între 2 şi 6 grade. Aşadar, 2 grade sunt prognozate în nord, la Briceni, cu un grad mai mult va fi la Soroca, iar la Bălţi se vor înregistra 4 grade Celsius. Aceeaşi temperatură este aşteptată şi la Orhei, dar şi în stânga Nistrului, la Tiraspol. La Dubăsari ş în Capitală, la Chişinău, termometrele vor arăta câte 5 grade. Şi cel mai cald va fi în sud, 6 grade vor fi la Leova, Comrat şi Cahul.
Mâine, vremea va fi mai mult mohorâtă, cu cer acoperit în mare parte de nori şi cu posibile ploi care vor cădea slab dar pe arii extinse. Pe lângă precipitaţii vom mai avea parte de vânt, care va sufla moderat la puternic dinspre nord-est. Maximele vor atinge valori mai scăzute în sud. Doar 10 grade vor fi la Cahul şi câte 11 grade sunt aşteptate la Comrat şi Leova. În Capitală se vor înregistra doar 12 grade, iar la Orhei şi Dubăsari, termometrele vor arăta 14 grade cu plus. Cu un grad mai puţin va fi la Briceni şi Soroca, iar cel mai cald va fi la Bălţi. 15 grade anunţă aici meteorologii.
În România vremea se va răci puţin, mai cu seamă în jumătatea de est a ţării. Totodată, cerul va fi mai mult noros, local va ploua slab, iar vântul va prezenta unele intensificări. În celelalte regiuni, vremea se va menţine caldă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Aşadar, cum spuneam, mai frig va fi în est. Doar 9 grade sunt aşteptate pem litoral, la Constanţa. La Galaţi se vor înregistra 10 grade, iar la Bucureşti şi Iaşi, meteorologii anunţă câte 11 grade Celsius. La munte, la Braşov, cerul se anunţă variabil iar în termometre vor fi 12 grade. În vestul României vremea se anunţă frumoasă, cu temperaturi care pornesc de la 15 grade la Cluj şi la Craiova şi care ating 19 grade la Timişoara. La Oradea va fi cu un grad mai puţin.