Prognoza meteo pentru 4 august 2010
În această noapte în Moldova vremea caldă continuă. Meteorologii anunţă că minimele sunt mai mari decât ar trebui şi pornesc de la 18,19 grade în nord şi vor atinge 21 de grade în centru şi 23 în sud. Ploi nu se aşteaptă în această noapte, iar cerul va fi mai mult descoperit.
Şi mâine vremea caniculară va continua. Pe întreg teritoriul ţării până la prânz cerul va fi senin, iar în a doua jumătate a zilei sunt prognozate ploi vestul Moldovei: mai exact în oraşele sudice, la Ungheni, Bălţi şi Briceni. Maximele vor fi foarte ridicate: 33, 34 de grade vor arăta termometrele în nord. În zona centrală vom avea: 35 de grade la Orhei, cu un grad mai mult la Dubăsari şi 37 de grade în capitală şi la Tiraspol. În sud va fi şi mai cald, 38 de grade.
În următoarele zile vremea îşi va menţine caracterul canicular şi nu va ploua în Chişinău. Până vineri sunt aşteptate 37 de grade ziua şi 22 noaptea, iar în week-end temperaturile scad cu câteva grade şi vor fi 33, 34 de grade Celsius.
Şi în ţara vecină vremea diferă de la o regiune la alta. În jumătatea vestică a României sunt prognozate ploi şi temperaturi ceva mai scăzute. La munte, la Braşov vor fi 27 de grade, aceeaşi temperatură ca şi în vest la Timişoara şi Oradea. Cel mai cald va fi în Moldova, pe litoral şi în capitală. 34, 35 de grade la Galaţi şi Iaşi, 31 la Constanţa şi 33 la Bucureşti. În acelaşi timp în jumătatea sudică nivelul radiaţiei solare va depasi valoarea normală de 4 ori.
În Europa aceeaşi vreme frumoasă. Excepţie face doar vestul continentului, unde va ploua slab. La Paris şi Londra maximele de mâine ating 22, 23 de grade, la fel ca şi în Praga şi Oslo. Cu câteva grade în plus vor arăta termometrele în capitala Italiei, iar în Spania se aşteaptă caniculă: 36 de grade la Madrid. Şi în est va fi cald: 31 de grade la Istanbul şi 36 la Kiev.
Să vedem şi ce anunţă meteorologii pentru Rusia. În partea europeană plouă în nord şi în unele oraşe din centrul regiunii. 21 de grade vor fi la Murmansk, 38 la Moscova şi chiar 39 la Samara.
În zona asiatică a Rusiei este ceva mai răcoare: 30 de grade vor fi la Ekaterinburg, 19 la Irkutsk şi 24 la Vladivostok.