Prognoza meteo pentru 7 iunie
În această noapte vremea va fi caldă şi cerul senin. 12 grade vor fi în nordul ţării, 17 grade vor fi în capitală, iar în sud, câte 17 la Comrat şi Cahul.
Mâine cerul va fi mai mult senin, precipitaţii nu sunt anunţate, iar vântul va adia uşor. Maximele termice vor atinge valoarea de 31 de grade la Cahul şi Comrat, 30 de grade vor fi la Leova, Dubăsari şi la Soroca. La Bălţi şi Orhei la amiază vor fi câte 29 de grade, iar în capitală, o temperatură confortabilă, de 28 de grade Celsius.
În următoarele zile vremea se menţine caldă şi însorită. Câte 30 de grade sunt anunţate în capitală în zilele de miercuri şi joi. Spre sfârşitul săptămânii maximele termice scad puţin, până la 27, 28 de grade, şi sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice.
Şi în România vremea este frumoasă, şi doar în vest se vor semnala ploi cu decsărcări electrice, şi acestea doar slabe. La Cluj vor fi 29 de grade, la Oradea şi Timişoara câte 31. 30 de grade vor fi la Sibiu, 29 la Braşov şi Galaţi, 30 se vor înregistra în capitală, iar pe litoral 25 de grade Celsius.
Şi pe continentul european vor fi prezente ploile, la Madrid, unde vor fi 20 de grade, la Paris unde se vor înregistra 21 şi vor fi şi descărcări electrice, iar la Praga vor fi 27. la Londra soarele va străluci din plin pe cer, iar la amiază vor fi 20 de grade. La Oslo cerul va fi noros, dar în termometre vor fi 24 de grade. În est cerul av fi variabil, cu 23 de grade la Moskova şi 29 la Kiev.