Prognoza meteo pentru 8 aprilie
În această noapte vor continua precipitaţiile sub formă de averse. Minimele termice sunt însă în creştere. 5 grade vor fi în nord, între 6 şi 8 grade în centru, iar în sud 10 grade.
Mâine, dimineaţă se vor mai semnala averse. Cerul va fi acoperit de nori, astfel încât şansele să mai vedem câteva raze de soare sunt minime. Vântul va sufla din nord-vest moderat la puternic, pe spaţii extinse cu intensificări. Dacă minimele termice sunt în creştere, atunci maximele scad pe zi ce trece. Mâine, cea mai înaltă temperatură va fi de 13 grade în sudul ţării. Câte 12 grade vor fi la Chişinău şi Tiraspol, cu 2 grade mai puţin se vor înregistra la Orhei. Iar cel mai frig va fi la Briceni şi Soroca, câte 8 grade la amiază.
În următoarele zile vremea se răceşte şi mai mult. Şi aversele continuă în condiţiile unui cer acoperit, aproape în totalitate, de nori. Sâmbătă se vor înregistra 11 grade în capitală, duminică 9. Săptămâna viitoare începe cu 8 grade, iar meteorologii anunţă că de marţi vremea începe să se încălzească.
În România mâine va ploua doar la Iaşi şi la Braşov, unde se vor înregistra câte 12 grade Celsius. La Galaţi, cerul va fi noros, dar nu sunt anunţate precipitaţii. Meteorologii au anunţat aici 16 grade, cu un grad mai mult la Constanţa, în condiţiile unui cer variabil. În capitală şi la Craiova, la amiază mercurul din termometre va urca până la 19 grade. În vestul ţării vecine, 12 grade vor fi la Cluj, 16 la Oradea, cu 2 grade mai cald va fi la Timişoara.
În estul continentului european mai plouă şi mâine în est. La Moskova şi Kiev se şi răceşte puţin, astfel, vor fi 6 şi 8 grade respectiv. La Istanbul însă mercurul din termometre va urca la 16 grade. La Praga, se răceşte mâine până la doar 15 grade. La Londra şi Paris, soarele va fi prezent pe cer întreaga zi. Maximele termice vor fi aici de 19 şi 21 de grade. 21 de grade vor fi şi la Roma, în condiţiile unui cer avriabil, în timp ce la Madrid sunt anunţate 26 de grade la amiază.