Prognoza meteo pentru 9 aprilie
La noapte minimele scad considerabil, astfel, încât vom avea chiar şi temperaturi cu minus în nordul ţării, la Briceni, Soroca şi Bălţi. În rest, minimele vor oscila în jurul valorii de 0 grade şi doar în sud, la Cahul, se vor înregistra 2 grade cu plus. Toate acestea însoţite şi de lapoviţă.
Şi mâine vremea se răceşte brusc şi vor continua precipitaţiile sub formă de ploi şi lapoviţă, dar vor fi mai slabe decât pe timpul nopţii. În nordul ţării termometrele vor indica nu mai mult de 3, 4 grade la Soroca, Briceni şi Bălţi.
În centru, vom avea 5 grade la Orhei, 7 în Capitală şi câte 6 grade în stânga Nistrului, la Dubăsari şi Tiraspol, în timp ce în sud se vor înregistra 7 grade la Leova şi Comrat şi 8 grade la Cahul. Vă reamintesc că în acest sens a fost emisă o avertizare cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii, schimbare care ne poate influenţa sănătatea, aşa că aveţi grijă.
În România, în schimb, vremea se mai încălzeşte şi se anunţă frumoasă. La Oradea şi Timişoara soarele va străluci chiar din plin şi va aduce 12, 13 grade. Cel mai cald va fi în sud, cu 14 grade condiţionate de un cer variabil la Craiova şi Bucureşti. Şi în est vremea va fi frumoasă, iar în termometre vor fi 10 grade la Iaşi, 11 la Constanţa şi 12 grade la Galaţi. Cel mai răcoare va fi la munte, 9 grade la Braşov, dar şi aici soarele va fi la putere.