Prognoza meteo pentru următoarele 7 zile
După ce săptămâna care e pe sfârşite am avut parte de ger şi de ninsoare, săptămâna care vine vremea va fi mai blândă, dar la fel de instabilă.
Duminică, temperaturile scad la un grad cu plus şi din nou ninge. Săptămâna începe cu cer variabil, fără precipitaţii, iar în termometre vor fi 4 grade cu plus.
Marţi, valorile termice cresc şi mai mult, până la 7 grade cu plus, în condiţiile aceluiaşi cer variabil.
Miercuri, vremea se menţine la fel de caldă, cu o temperatură de până la plus 7 grade, dar revin precipitaţiile, de această dată sub formă de lapoviţă.
Joi se va răci până la 4 grade şi din nou se vor forma condiţii de lapoviţă.
Spre sfârşitul săptămânii continuă să se răcească. Vineri va fi cu un grad mai puţin, dar precipitaţiile încetează. Ne vom bucura de soare, chiar dacă acesta va fi cu dinţi.
În prima zi de week-end ne putem gândi să mergem la săniuş, pentru că meteorologii anunţă din nou zăpadă, ir în termometre vor fi 2 grade.