PROGNOZE SUMBRE! Cât ar mai putea dura pandemia de coronavirus
Dacă ritmul de vaccinare anti-COVID-19 se va menţine la fel de lent, nu vom scăpa de pandemia de coronavirus încă cel puţin 7 ani. Oamenii de ştiinţă americani estimează că ar trebui imunizată circa 70 - 85 % din populaţia globului pentru ca situaţia să revină la normal.
Potrivit unei analize făcute de experţii de la Bloomberg, până în prezent au fost imunizaţi peste 119 milioane de oameni la nivel global. În timp ce în unele state ale lumii, procesul de vaccinare are loc foarte încet, în altele se înregistrează progrese semnificative. Este şi cazul Israelului, ţara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, care se îndreaptă spre o acoperire de 75 % în doar două luni.
SUA ar putea ajunge la acest nivel abia în 2022, iar Canada în cel mult 10 ani. România, care a administrat deja peste 821 de mii de doze de vaccin anti COVID, ar putea atinge ţinta de 75 % abia peste doi ani şi jumătate. Prognozele s-ar putea schimba însă pe măsură ce producţia serului va creşte.