Prognoze sumbre: Economia Zonei Euro nu va ieşi din recesiune în 2013
foto: flux.md
Economia Zonei Euro nu va ieşi din recesiune şi se va contracta în 2013. Anunţul a fost făcut de Comisia Europeană după ce, anterior tot oficialii europeni au prezis pentru acest an o creştere economică uşoară.
Comisarul european, Olli Rehn, a subliniat în timpul unui discurs că economia celor 17 state din zona euro se va contracta în acest an cu 0,3%. Previziunile economice anterioare arătau că PIB-ul va înregistra o creştere cu 0,1% şi o ameliorare a economiei statelor din zona euro cu 0,7% în cel de al patrulea semestru al acestui an.
Datele Comisiei Europene au mai arătat că de vină pentru înrăutăţirea perspectivelor economice sunt condiţiile stricte de împrumut pentru companii şi gospodării, concedierile şi îngheţarea investiţiilor.