Un program festiv pentru copii va fi organizat mâine, 9 mai, în Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru” din Capitală. Evenimentul cu genericul „Celebrăm Europa împreună” se se va desfășura de la ora 11:00 până la ora 15:00 și este organizat de Guvern.
Cetățenii vor putea admira o expoziție de meșteșugari. De asemenea, copii, dar și adulții vor avea parte de un program artistic din partea corului militar Credo, vor fi ateliere și activități pentru copii, expoziție a tehnicii de intervenție și criminalistică, spectacol din partea serviciului chinologic și al echipei canine, dar și alte surprize.
Guvernul anunță că intrarea pe teritoriul Grădinii Botanice este liberă, iar primii 3000 de vizitatori vor primi înghețată gratis.