Program naţional de îmbunătăţire a calităţii apei
Autorităţile dau asigurări că, până în 2025, cel puţin trei sferturi din populaţia Moldovei va avea acces la apă potabilă de calitate şi sisteme de canalizare.
Acesta este unul dintre obiectivele programului naţional de îmbunătăţire a calităţii apei. Programul a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului. Costurile de implementare ale programului se ridică până la 11 miliarde de lei.
Apa pe care o folosesc moldovenii are un conţinut ridicat de nitraţi, flor, bor sau amoniu. Calitatea proastă a apei este una din principalele cauze, care determină izbucnirea epidemiilor şi a bolilor infecţioase.
"Este suficient să amintim situaţiile de îmbolnăviri prin bolile diareice acute, hepatita virală A, precum şi boli cronice digestive. În aceste condiţii au fost conjugate eforturile colegilor de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului s-a muncit timp de patru ani pentru a elabora un document strategic al ţării", a afirmat Ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.
Programul mai prevede modernizarea staţiilor de tratare a apei, construirea apeductelor și dotarea instituțiilor de învăţământ cu sisteme de filtrare a apei.
"Putem să considerăm, la această etapă, că în proporţie de 80 - 90 la sută avem acea legislaţie, care ne permite realizarea acestor obiective, urmează ca să identificăm, sume suficiente şi imediate pentru ca aceste obiective să fie realizate", a declarat Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
Potrivit autorităţilor, 80 la sută din suma necesară pentru realizarea programului va fi acordată de partenerii internaţionali.
Acum, doar 30 la sută din populaţia Republicii Moldova are acces la apă potabilă, iar 40 la sută din ea folosesc apă din fântâni.
Social