Program naţional de motivare a moldovenilor să revină acasă. Autorităţile vor să convingă cât mai mulţi emigranţi să se întoarcă
Moldovenii care muncesc în Europa nu vor să revină acasă. Sunt concluziile unui studiu al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Potrivit rezultatelor cercetării, la baza deciziei sunt locurile de muncă bine plătite şi condiţiile decente de trai din ţările europene.
Familia Ştirbu a plecat în oraşul Hamburg din Germania acum 12 ani. Ambii soţi au absolvit aici studiile de doctorat, iar în prezent activează în învăţământul superior. Au reuşit să se realizeze profesional şi nu intenţionează să revină în ţară.
"În primul rând trebuie să se schimbe situaţia politică în ţară. Dacă pornim de la asta cred că s-ar îmbunătăţi şi situaţia economică. Corupţia să fie combătută. Familiile care sunt stabilite aici nu cred că intenţionează să se întoarcă acasă", a spus Elena Ştirbu, migrantă.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pregăteşte un program naţional, prin care speră să-i motiveze pe moldoveni să revină acasă. Una dintre acţiunile planificate este informarea migranţilor despre oportunităţile de angajare în ţară.
"Calificările pe care le-au obţinut să fie recunoscute în Republica Moldova. Ulterior să fie eliberate certificatele respective ca cetăţenii noştri să poată munci în baza noilor calificări”, a declarat viceministrul Muncii Sergiu Sainciuc.
Un studiu al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie arată că moldovenii care muncesc în Europa nu vor să revină acasă. Potrivit rezultatelor cercetării, la baza deciziei sunt locurile de muncă bine plătite şi condiţiile decente de trai din ţările europene.
Astfel, sunt decişi să revină în ţară doar 34 la sută dintre moldovenii intervievaţi în Marea Britanie, 30% dintre cei din Italia şi Franţa. În Portugalia, această rată este de aproape 15 la sută
Potrivit economiştilor, banii trimişi acasă de către migranţii moldoveni salvează economia ţării, însă nu o consolidează.
"Remitenţele creează un model economic de dezvoltare bazat pe import prin practic eradierea anumitor procese de producţie. Prin reducerea exportului, prin monopolizarea anumitor sectoare responsabile de import", a subliniat Roman Chircă, director al Institutul Economiei de Piaţă
Oamenii spun că autorităţile nu vor reuşi să combată fenomenul, până când nu vor rezolva probeleme sociale şi economice.
"Locuri de muncă plătite de la 7.000 la 10.000 de lei. În alt caz nimeni nu va reveni. Dimpotrivă, toţi vor pleca", a menţionat o doamnă.
"Trebuie să aducă investiţii în ţara asta. Fără investiţii nu sunt nici locuri de muncă nici nu se rezolva integrarea în Uniunea Europeană nici nu se rezolva Uniunea vamală Rusia-Belarus", a spus un tânăr.
Potrivit studiului Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, sunt decişi să revină în ţară doar 34 la sută dintre moldovenii intervievaţi în Marea Britanie, 30% dintre cei din Italia şi Franţa. În Portugalia, această rată este de aproape 15 la sută. Moldoveni câştigă peste hotare maxim între 2000 şi 4000 de euro pe lună.