Programul Drumuri bune pentru Moldova. La Teleneşti vor fi reabilitate 42 de porţiuni
Programul "Drumuri Bune pentru Moldova" este în toi în raionul Teleneşti. Acolo urmează să fie reabilitate 42 de porţiuni.
Valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 60 de milioane de lei. Unul dintre drumuri care se află în reparaţie este cel care leagă oraşul Teleneşti de satul Budăi. Acesta are o lungime de un km şi jumătate, iar costul lucrărilor se ridică la 2 milioane de lei.
"Noi punem stratul de asfalt. Cred că se vede că ne stăruim"
"Foarte bine se primeşte. Noi ne stăruim. Nici uşor nici greu. Omul care se deprinde cu munca cred că e foarte bine "
" Stratul de uzură are 4 centimetri, la plombare punem 5 centimetri şi egalizarea 4 centimentri. Conform caietului de sarcini şi a contractului avem garanţie pe un an de zile, dar după cum facem calitativ, cred că mult mai mult o să dureze, cel puţin vre-o cinci", a spus reprezentantul companiei de construcţie, Vladimir Lupu.
"Era drumul rău, acum se arată că ceva bunişor, bravo lor"
Lucrările se duc şi la Băneşti pe o porţiune de un kilometru.
"E bine, foarte. De-ar fi toate drumurile aşa reparate v-a fi cu mult mai bine şi pentru tehnică şi pentru noi"
"Cum era drumul acesta? - Foarte rău. Acum parcă e mai bine. Două ori pe an schimbăm anvelopele"
"Pe drumul regional 64 sunt deja finisate 3 km cu beton asfaltic tip 3. Se mai lucrează în satele Ineşti, satul Hirişăni cu variantă albă în pietriş. Într-un strat prin metoda împănării de 15 centimetri", a spus responsabilul tehnic, administraţia de stat a drumurilor, Vasile Morgoci.
În cadrul programului "Drumuri bune pentru Moldova" sunt reparte peste 1200 de km de drumuri locale. Valoarea totală a investiţiilor este de 1,6 miliarde de lei.
- Firma care a asfaltat străzile din Chişinău, obligată să le repare din cont propriu
- Mai multe grădinițe din Ciocana riscă să înceapă anul de învăţământ în plin proces de reparație
- Ca la noi, la nimeni. La doar un an de la încheierea lucrărilor, bulevardul Ştefan cel Mare va fi reparat din nou
- TRAGEDIE la Telenești. Un băiat de 14 ani a fost ucis de fulger