Programul evenimentelor dedicate sărbătorii "Limba Noastră". Află ce artişti vor cânta
Cu ocazia sărbătorii naţionale "Limba Noastră", marcată pe 31 august, în Capitală vor fi organizate mai multe evenimente festive. Manifestările culturale vor culmina cu un concert în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în cadrul căruia vor evolua mai mulţi interpreţi cu renume.
De dimineaţă, începând cu ora 9.00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei se va desfăşura o şedinţă solemnă a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare, dedicată sărbătorii.
La ora 10.00 va avea loc depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, urmate de discursuri, alocuţiuni şi recitaluri de muzică şi poezie.
Începând cu ora 11.00, Spiridon Vangheli invită toţi copiii "În ţara lui Guguţă". În Grădina publică "Ştefan cel Mare", acolo unde va avea loc evenimentul, vor fi organizate jocuri, concursuri şi ateliere de creaţie. Copiii vor avea parte de surprize şi premii.
La ora 12.00, în incinta Bibliotecii Naţionale îşi va deschide uşile Salonul internaţional de carte, ediţia a XXI-a.
La ora 14.00, revista "Limba Română" organizează, la Casa Limbii Române "Nichita Stănescu", un colocviu cu genericul "Limbă, cultură, istorie la Est de Prut. Autoidentificare şi viitor".
Începând cu ora 15.00, locuitorii şi oaspeţii Capitalei pot participa la Saloanele Moldovei 2012 – expoziţie-concurs de artă plastică organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova, la Centrul expoziţional "Constantin Brâncuşi".
Concertul în Piaţa Marii Adunări Naţionale va începe la ora 17.00. În cadrul acestuia vor evolua: Orchestra "Lăutarii", Adriana Ochişanu, Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Nicolae Glib, Ioana Căpraru, Nicolae Furdui Iancu, Orchestra municipală de muzică populară a fraţilor Advahov, Zinaida Julea, Igor Cuciuc, Nina Crulicovschi, Anatol Mîrzenco, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan, Anatol Dumitraş, Silvia Grigore, Ricu Vodă, Anastasia Lazariuc, Cristi Aldea Teodorovici, Adriana Rusu,Catharsis, Akord, Pasha Parfeni, Alex Calancea band, Tania Cerga, Natalia Barbu, Cătălin Josan, "Vunk" etc.
Tot mâine, în la intersecţia bulevardelor Dacia şi Cuza Vodă, sectorul Botanica, va fi inaugurat bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bustul a fost realizat de sculptorul român Constantin Ionescu, iar cheltuielile constituie 10.000 de euro. Lucrarea este o donaţie a Consiliului Judeţean Prahova, România.