Programul USAID "Comunitatea mea" va oferi 20,5 milioane de dolari pentru dezvoltarea localităților din țară
Embed:
Renovarea drumurilor, montarea sistemului de apeduct şi canalizare, dar şi instalarea iluminatului stradal. Sunt printre principalele prerogative ale autorităţilor locale din Republica Moldova în cadrul programului Comunitatea mea lansat, astăzi, la Străşeni. Potrivit coordonatorilor de proiect, în urma unui concurs vor fi selectate 100 de localităţi care vor primi asistenţă financiară din partea guvernului american.
Potrivit primarilor localităţilor din raionul Străşeni, bugetul local este prea mic pentru a renova grădiniţele sau a repara drumurile. Programul "Comunitatea mea" vine ca o salvare, iar edilii speră să fie selectaţi în urma concursului.
"Avem o zonă aşa o parte în sat unde este dificil cu aprovizionarea cu apă. Există Fondul ecologic de unde mă gândeam să înaintez proiectul, dar este mai dificil de primit banii. Acest program "Comunitatea mea" este foarte binevenit", a declarat Valeriu Bujoreanu, primarul comeunei Pănăşeşti, Străşeni.
"Bugetul e prea mic trebuie să recunoaştem. Avem extinderea iluminatului stradal, avem de reparat drumurile din localitate. Dacă o să avem acest noroc să fim selectaţi în cadrul acestui proiect cred că va fi o realizare foarte mare", a menționat Svetlana Tabacari, primarul satului Scoreni, Străşeni.
"Avem casă de cultură care necesită reparaţii, drumuri, iluminatul stradal. Toţi tindem spre o viaţă sau creşterea nivelului de confort însă acest nivel necesită investiţii destul de enorme. Sperăm că în mod obiectiv să fim selectaţi", a spus Petru Răbdău, primarul comunei Rădeni, Străşeni.
La evenimentul a participat premierul Pavel Filip şi reprezentanţi ai Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională. Oficialii au declarat că vor depune efort ca cetăţenii Republicii Moldova să aibă cele mai bune condiţii de trai.
"Acest proiect va bucura în mod direct, cetăţenii. Ceea ce apreciez eu foarte mult este că o parte din această asistenţă se referă la infrastructură. Acest proiect îi va ajuta pe primarii noştri să devină adevăraţi manageri", a declarat Pavel Filip, premierul Republicii Moldova.
"Lansarea programului "Comunitatea mea" în valoare de 20,5 milioane de dolari este o mândrie pentru USAID deoarece reprezintă o activitate de a consolida guvernele locale din toată Moldova. Acest proiect are scopul să ajute autorităţile locale să devină mai transparante şi mai eficiente faţă de cetăţeni", a menționat Brock Bierman, asistentul administratorului USAID în Moldova.
Programul "Comunitatea Mea" lansat de USAID are o durată de cinci ani şi va oferi finanţare de până la 500 mii de dolari pentru un singur proiect de infrastructură.

- O adolescentă răsfaţată, supărată foc pe mama ei că îi oferă "doar" 1.000 de dolari pe lună (VIDEO)
- Peste 100 de localități din țară vor beneficia de asistență financiară pentru dezvoltare, în valoare totală de circa 20,5 milioane de dolari
- Tudor Ulianovschi: USAID este unul din principalii parteneri în dezvoltarea durabilă a Moldovei