Progres în mediul de afaceri al Republicii Moldova. Numărul instituțiilor cu funcții de control a fost redus de la 67 la 18
Statul va reduce și simplifica sistemul de control asupra activității mediului de afaceri. Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, trei proiecte de completare și modificare în acest sens.
Potrivit proiectelor, cele 67 de instituții cu funcții de control au fost reduse la 18.
Controlul de stat în domeniul protecției consumatorilor în domeniul alimentar, inclusiv siguranța ocupațională și condiții de licențiere va fi efectuat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Competențele de supraveghere și control ale produselor nealimentare, adică ale tuturor serviciilor, inclusiv și a celor turistice va reveni Agenției pentru Supravegherea Pieței și Produselor Nealimentare (ASPPN).
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) va avea competențe de control doar a respectării prevederilor raporturilor de muncă. Totodată, siguranța și sănătatea în muncă va fi distribuită tuturor organelor pe domeniul lor de competență.
În domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice și para-farmaceutice controlul va fi efectuat de organul de stat pentru supravegherea sănătății publice. La fel, și în domeniul energetic, al construcțiilor, al telecomunicațiilor, al asigurărilor, al transporturilor verificările periodice vor fi efectuate de organe abilitate conform domeniilor de competență.
Serviciul de presă al Parlamentului precizează că proiectele prevad şi optimizarea întregului spectru de acte permisive de la peste 400 acte la circa 180 – autorizații, certificate și licențe, scrie moldova.org.
Potrivit autorilor, noile prevederi vor contribui la aplicarea uniformă a normelor de control de către instituțiile abilitate, vor elimina dublările din acest domeniu, precum și vor reduce povara asupra mediului de afaceri.