PROGRESE IMPORTANTE pe drumul european! Cât de avansată este implementarea Acordului de Asociere
Moldova a implementat prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în ultimii trei ani, în proporție de aproximativ 75 la sută.
O spune ministrul de Externe, Andrei Galbur, care a participat astăzi la ședința Forumului Civic de monitorizare a modului în care este realizat documentul. La eveniment s-a discutat despre progresele și restanțele din domeniul justiției, mediului și cel energetic.
"Evaluarea Guvernului privind implementarea a planului național de realizare a Acordului de Asociere indică o rată de 74%. Putem estima cifra respectivă drept una bună dacă o plasăm în contextul anului 2015 și 2016", a declarat ministrul de Externe, Andrei Galbur.
În domeniul justiţiei, rezultate vizibile au fost înregistrate în urma adoptării reformei instanțelor de judecată, cea a procuraturii și implementarea pachetul de legi cu privire la integritate.
"Mai bine de 90% din acțiunile planificate pe domeniul justiției sunt realizate. Noi nu avem restanțe pentru 2016, practic nu avem restanțe pentru 2015. Dacă sunt anumite acțiuni nerealizate, ele țin mai mult de perioada anilor 2011, 2012, 2013, care nu mai sunt atât de actuale", a afirmat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
Raportorii susţin că s-au înregistrat progrese şi la capitolul asigurarea independenței energetice a țării.
"Pe domeniul gazelor suntem la etapa de proiectare a conductei Ungheni-Chișinău. Planificăm spre finele anului 2019 să avem conducta și să o dăm în exploatare. Conform estimărilor din raportul Comunității energetice suntem cu o rată de 54%", a afirmat șeful de direcție a Ministerului Economiei, Călin Negură.
Iar partenerii externi și-au reconfirmat susținerea pentru ţara noastră.
"Acordul de Asociere este bun. Suntem aici să vă ajutăm și să vă susținem, însă în Moldova mai este de lucru. Vor fi elaborate rapoarte despre progresele privind realizarea Acordului de Asociere în domeniile justiției, mediului și energiei", a declarat șeful Delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola.
"Toate aceste transformări încă nu au căpătat impactul calitativ asupra oamenilor, dar toate aceste schimbări trebuie să fie realizate pentru că în 2018-2019 vom avea aceste schimbări calitative", a afirmat reprezentantul societăţii civile, Sergiu Ostaf.
La finalul ședinței au fost formulate propuneri de reformare a celor trei domenii, care vor fi transmise Guvernului pentru realizare.