Progresele înregistrate în implementarea DCFTA, discutate de Iurie Leancă şi Comisarul European pentru Comerț
Perspectivele de intensificare a relațiilor comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în baza implementării Acordului de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat (DCFTA) au fost discutate la Bruxelles, în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Iurie Leancă cu Cecilia Malmstrom, Comisarul European pentru Comerț.
Cei doi oficiali au agreat prioritățile pentru perioada imediat următoare, în vederea beneficierii la maxim de potențialul oferit de DCFTA. Printre acestea se numără obținerea permisiunii exportului de produse moldovenești de origine animală pe piața europeană.
De asemenea, părțile au convenit asupra importanței respectării drepturilor de proprietate intelectuală, precum și majorării numărului de companii autohtone cu potențial de export în Uniunea Europeană.
În context, Comisarul European Malmstrom a reiterat disponibilitatea UE de a oferi suport financiar și tehnic în vederea realizării obiectivelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Liber Schimb.
Iurie Leancă și Cecilia Malmstrom au avut un schimb de opinii și pe marginea solicitării Republicii Moldova privind revizuirea contingentelor tarifare la export în sensul majorării acestora. Comisarul European a menționat că solicitarea a fost recepționată și este în proces de examinare, iar un răspuns în acest sens va fi transmis autorităților de la Chișinău în perioada următoare.
Actualitate