PROIECT AMBIŢIOS, PENTRU ROMÂNIA: Autostrada va uni Marea Neagră de Marea Baltică
Un proiect ambiţios de infrastructură ar putea fi implementat în curând în România. Este vorba de o autostradă şi o linie de cale ferată, care să lege portul Constanţa de portul Gdansk din Polonia. Proiectul, care va uni Marea Neagră şi Marea Baltică urmează să fie realizat cu suportul Statelor Unite ale Americii.
Anunţul a fost făcut de ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cu ocazia semnării Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite, la Washington.
Oficialul nu a spus când vor începe lucrările, dar a menţionat că proiectul va reprezenta un beneficiu uriaş pentru cele două ţări.
Statele Unite şi România au semnat şi un acord pentru finanţarea cu 8 miliarde de dolari a construcţiei reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă.
Proiectul va fi implementat de un consorțiu de companii din SUA, România, Canada și Franța şi ar urma să contribuie la independenţa energetică a României.