Proiect de susţinere a grupurilor etnice. Reprezentanţii comunităţilor bulgare şi găgăuze au discutat cu Igor Corman
Un proiect de susţinere a grupurilor etnice din Moldova va fi elaborat în cadrul primului forum al minorităţilor, care se va desfăşura la Chişinău în 18 septembrie. Asupra acestui lucru au convenit reprezentanţii comunităţilor bulgare şi găgăuze în urma unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Şeful Legislativului a menţionat că statul va acorda mai multă susţinere minorităţilor etnice în ceea ce priveşte studierea limbii de stat.
''Sunt câteva cărţi bune, dar trebuiesc mai multe. Avem nevoie de un program de stat, care să permită crearea unor condiţii de studiu atât a limbilor minorităţilor naţionale cât şi a limbii de stat. Aceasta va consolida societatea noastră'', a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Preşedintele comunităţii găgăuze a menţionat că unul dintre subiectele abordate a vizat statutul regiunii.
''Am abordat probleme ce ţin de respectarea necondiţionată a statutului special şi legislaţiei Găgăuziei. Domnul preşedinte al Parlamentului a spus că primii paşi în această direcţie au fost deja făcuţi. Asemenea probleme ale minorităţilor etnice sunt soluţionate cu succes în ţările europene, de la care avem ce învăţa'', a spus preşedintele Comunităţii Găgăuze din Moldova, Nicolae Terzi.
Reprezentantul comunităţii bulgare consideră, la rândul său, că statul ar trebui să contribuie la păstrarea identităţii culturale a etniilor din Moldova.
''Am ajuns la o înţelegere cu preşedintele Parlamentului în ceea ce priveşte mai multe probleme care ne preocupă. Am stabilit căile de colaborare şi am decis să ne întâlnim mai des. Consider că bulgarii, ca parte a poporului Moldovei, se vor simţi bine aici'', a conchis preşedintele Comunităţii Bulgare din Moldova, Fiodor Sabii.
Textul proiectului de susţinere al minorităţilor etnice va fi transmis Guvernului spre aprobare.