Proiectele de lege privind finanţarea partidelor, în atenţia comisiei juridice a Legislativului
Comisia juridică a Parlamentului va examina astăzi două proiecte de lege cu privire la finanţarea partidelor şi campaniilor electorale. Unul dintre documente a fost elaborat de Guvern, iar celălalt de prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Ambele proiecte prevăd în premieră, ca partidele să fie finanţate de stat.
Autorii iniţiativelor legislative propun alocarea a 0,2 la sută din bugetul de stat pentru finanţarea formaţiunilor politice. În condiţiile anului 2014, este vorba despre 51,2 milioane de lei. Potrivit documentului propus de Vlad Plahotniuc, 90 la sută din această sumă urmează a fi distribuite partidelor reprezentate în Parlament şi în administraţiile locale.
Restul banilor urmează a fie repartizaţi, în mod egal, partidelor extraparlamentare şi celor care nu au obţinut mandate în consiliile locale sau raionale. La rândul său, Guvernul propune ca 50 la sută din banii alocaţi de la bugetul de stat să fie distribuite proporţional partidelor care au intrat în Parlament, iar cealaltă parte a banilor să revină formaţiunilor politice care au reprezentare în administraţiile locale.
La capitolul finanţarea extrabugetară a partidelor, proiectul propus de Vlad Plahotniuc prevede că persoanele fizice pot dona cel mult 500 de salarii medii lunare pe economie, iar cele juridice - de două ori mai mult. Executivul a propus, însă, un plafon de cel mult 40 de salarii medii.
De asemenea, autorii proiectelor au prevăzut o limită a cheltuielilor pentru formaţiunile politice în timpul campaniilor electorale. Este vorba de cel mult 112 milioane de lei pentru un partid, potrivit proiectului propus de Vlad Plahotniuc. Asta înseamnă câte 2,2 eurocenţi pentru un alegător în comparaţie cu 0,5 eurocenţi, cât a fost la alegerile parlamentare din 2010.
Guvernul propune ca sursele anuale ale unui partid, provenite din cotizaţii şi donaţii, să nu depăşească 0,25 la sută din bugetul de stat. Partidele vor trebui să publice anual în Monitorul Oficial şi lista persoanelor care cotizează mai mult decât scutirea personală sau 5 000 de lei. Proiectul Guvernului mai prevede că falsificarea rapoartelor financiare ale partidelor se pedepseşte cu o amendă de până la 10 mii de lei sau cu închisoare de până la trei ani.
Publilka.md precizează că în prezent, formaţiunile politice sunt finanţate din donaţii, cotizaţii ale membrilor, dar şi din alte surse de venit, obţinute legal. Legislaţia privind partidele politice prevede că donaţiile făcute de o persoană fizică timp de un an nu pot depăşi 500 de salarii medii lunare, iar persoanele juridice pot dona câte cel mult o mie de salarii medii lunare.
Fiecare formaţiune îşi stabileşte mărimea, dar şi modul în care sunt plătite cotizaţiile membrilor. Legislaţia mai prevede că partidele politice sunt subvenţionate de către stat, însă această prevedere va fi aplicată abia după următorul scrutin. De asemenea, este interzisă finanţarea partidelor cu fonduri de peste hotare, iar formaţiunile ce nu respectă această prevedere riscă să fie desfiinţate.
"Să permitem această finanţare din bugetul de stat, în schimb să cerem din partea partidelor o dare de seamă şi o raportare mult mai riguroasă cum sunt cheltuiţi aceşti bani. Şi orice încălcare ce ţine de finanţarea acelor partide şi cheltuirea acelor mijloace financiare poate duce la lichidarea partidului", a opinat deputatul PD, Sergiu Sîrbu.