Proiectile şi bombe, descoperite în localităţile Moldovei. Câte obiecte explozive au fost dezamorsate de genişti
Embed:
Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, luna trecută, aproximativ 130 de obiecte explozive. Cea mai recentă misiune a avut loc la sfârşit de noiembrie.
Potrivit responsabililor de la Ministerul Apărării, geniştii militari au dezamorsat un proiectil de artilerie din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, depistat în satul Pârâta, raionul Dubăsari.
De asemenea, într-o gospodărie din oraşul Ocniţa au fost găsite 10 proiectile de artilerie, iar în satul Valea Florii, raionul Hânceşti, şapte proiectile de artilerie şi o bombă.
În total, de la începutul anului, geniştii au distrus peste o mie de obiecte explozive, în diferite localităţi ale ţării.