Proiectul de lege privind avortul a fost respins în parlamentul slovac
Parlamentul slovac a respins joi un proiect de lege mai restrictiv privind avortul, doar 59 dintre cei 150 de membri ai Consiliului Naţional (forul legislativ) susţinând actul normativ propus, transmite dpa.
Partidul Naţional Slovac (SNS), unul dintre cele trei partide din coaliţia guvernamentală, a propus legea care ar fi interzis măsuri considerate ca promovând avortul şi ar fi inclus acţiuni pentru a le forţa să-şi reconsidere deciziile pe femeile care căutau să facă avort.
Cel mai controversat aspect al propunerii era cerinţa ca medicii să efectueze o procedură cu ultrasunete asupra femeilor respective, să le arate imaginile fetusului şi ''dacă este tehnic posibil să le difuzeze sunetul bătăilor inimii embrionului''.
Majoritatea deputaţilor slovaci s-au abţinut de la vot sau nu au participat la acesta, scrie agerpres.ro.
În luna noiembrie, majoritatea parlamentarilor slovaci au indicat că susţin măsura.
Înaintea votului, Amnesty International şi alte 30 de organizaţii pentru drepturile omului au cerut ca propunerea să fie stopată. Ele au argumentat că legea ar limita drepturile femeilor şi ar afecta sănătatea şi bunăstarea lor.
Comisarul pentru drepturilor omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, i-a trimis o scrisoare Parlamentului slovac în care avertiza că, dacă ar fi adoptată, legea ar afecta sănătatea şi bunăstarea femeilor, ar obstrucţiona accesul lor la asistenţă pentru un avort în siguranţă şi ar încălca obligaţiile internaţionale ale Slovaciei în domeniul drepturilor omului.
Aşa cum era de aşteptat, în ceea ce o priveşte, Biserica Catolică din Slovacia s-a pronunţat în favoarea legii.