Proiectul despre limba română în legi, votată în lectura a II-a. BCS a continuat tradiția protestului (VIDEO)
Limba română, la nivelul următor. 57 de deputați PAS și neafiliatul Gaik Vartanean, au votat proiectul de lege care prevede excluderea sintagmelor "limba moldovenească", "limba de stat" , "limba oficială" și "limba maternă" din toate legile, chiar şi din Constituţie, şi înlocuite cu sintagma " limba română". Astfel, actul normativ a trecut și de cea de-a doua lectură. Prima oară, proiectul a fost votat de 56 de deputați.
La fel ca și acum două săptămâni, când a fost supus votului pentru prima oară, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au protestat. Dacă atunci au blocat tribuna Parlamentului, scandând și îmbrâncindu-se, de această dată au pichetat de pe locuri. S-au ridicat în picioare și au întins pancarte pe care se putea citi ”Poporul este suveran, PAS-ul este tiran” sau ”Constituția RM: Moldova, moldoveni, moldovenească”.
Anterior, Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice a Parlamentului, a explicat pentru Publika Tv că „această iniţiativă vine să implementeze acele hotărâri ale Curţii Constituţionale care stipulează clar că, atât în Constituţie, cât şi în celelalte legi, sintagma corectă de utilizat este limba română. Noi din 2013 avem hotărârea Curţii Constituţionale care până acum nu a fost implementată"
Olesea Stamate a făcut referire la hotărârea Curţii Constituţionale din 2013, care stabileşte că textul din Declaraţia de Independenţă, potrivit căruia limba română e limbă de stat prevalează asupra articolului 13 din Legea Supremă.