Proiectul fotografic "Discover the routes of life" la a doua ediție: Moldova surprinsă în toată splendoarea ei (FOTO)
Timp de 5 zile, 12 fotografi din Moldova, România, Italia și Polonia, au călătorit cu aparatul foto pentru a descoperi tradițiile, peisajele, gastronomia și oamenii Moldovei.
În perioada 4-9 august, fotografii au vizitat locurile pitorești ale țării noastre și au imortalizat prin obiectivul lor cele mai frumoase peisaje, oameni și destinații nedescoperite de băștinași.
Proiectul fotografic "Discover the routes of life", care se află la a doua ediție, are ca scop promovarea Moldovei în turismul internațional și local prin intermediul fotografilor străini și cei din Moldova.
"Am fost la Tiraspol, pretinsa capitală. Sunt foarte puţini oameni acolo, probabil au plecat. Nu ne-am simţit foarte bine, pentru că aveam aparate foto şi am fost avertizaţi că am putea avea probleme", a spus fotograful Eugeniu Caruzo.
Cel mai mult, vizitatorii au fost impresionaţi de peisaje, dar şi de bucatele delicioase din ţara noastră.
În cadrul proiectului au fost făcute peste 12 mii de fotografii.
Fotografii din Italia, Polonia, România și Republica Moldova au vizitat mai multe vinării din țără precum: Orașul Subteran de la Cricova, Asconi, Et Cetera și KaraGani (Găgăuzia). De asemenea, participanții au surprins frumusețile din sudul Moldovei și anume: împrejurimile rezervației științifice a Prutului de jos, inclusiv Lacul Beleu și luncile indundabile ale Prutului.
- Startul sezonului estival, tot mai aproape! Agenţiile de turism se întrec în oferte
- Au prejudiciat statul cu aproape 10 milioane de lei! Trei agenţii de turism vor întoarce banii în bugetul de stat
- "Frumusețea" furtunii evidențiată în câteva imagini de pe instagram
- Cetăţenii Republicii Moldova sunt sfătuiţi să se abţină de la călătoriile în RPD Coreeană
- Rata de promovare a examenului de bacalaureat a crescut semnificativ. Care sunt rezultatele după sesiunea suplimentară