Proiectul PCRM de a modifica procedura de alegere a șefului țării ar putea fi scos la referendum odată cu alegerile locale
Proiectul comuniştilor de modificare a procedurii de alegerea a preşedintelui ţării ar putea fi supus referendumului, care să fie organizat odată cu alegerile locale din primăvară. Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, admite o asemenea variantă. Comunistul Iurie Muntean susţine că Plenara PCRM va decide dacă formaţiunea va boicota sau nu un eventual plebiscit.
Președintele interimar, Marian Lupu a declarat că nu dorește să anticipeze unle scenarii "Prefer toţi împreună în cadrul AIE să facem o analiză de sistem. După verdictul CC, după care ne aşezăm şi vedem cum priveşte situaţia şi vedem care sunt posibilele scenarii de mai departe", a mai declarat Lupu.
Proiectul PCRM prevede alegerea preşedintele ţării în trei tururi de scrutin. În primul cu 61 de voturi, în cel de-al doilea cu 57, iar în cel de-al treilea - cu majoritatea simplă de voturi, adică ale 52 de deputaţi din 101. Proiectul a fost avizat pozitiv de Curtea Constituţională, încă anul trecut. Comuniştii au anunţat, însă, că îşi retrag proiectul de lege.