Proiectul privind instituirea Corpului de control al prim-ministrului, amânat
Proiectul care a stârnit discuţii aprinse în rândurile Alianţei pentru Integrare Europeană, privind instituirea Corpului de control pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova, a fost retras de pe ordinea de zi, de astăzi, a Parlamentului. Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a cerut ca acesta să fie fie amânat pentru o altă săptămână.
"Proiectul mai trebuie examinat, iar înainte să fie dezbătut de deputaţi în plen, trebuie să fie organizată şedinţa AIE", a specificat Streleţ.
Publika.md aminteşte că Partidul Liberal a criticat dur acest proiect, propus de Guvern şi promovat de PLDM. Ei au afirmat că nu-l vor susţine. Proiectul prevede instituirea în cadrul Cancelariei de Stat a unei subdiviziuni structurale specializate - Corpul de control al prim-ministrului, care va avea misiunea de a asigura implementarea în timp util şi conform unor standarde înalte de eficienţă de către autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate a responsabilităţilor puse în sarcina acestora.
Astfel, Corpul de control va fi abilitat cu dreptul de a verifica modul în care autorităţile publice centrale de specialitate îşi îndeplinesc sarcinile şi obligaţiile funcţionale prevăzute de documentele de politici şi de cadrul normativ în vigoare.
- Ghimpu despre Corpul de control al prim-ministrului: Să fie al Guvernului, nu al lui Filat... şi să fie condus de cineva din PL sau PD
- Puncte divergente între PL şi PLDM: Ghimpu spune că unele proiecte nu au fost discutate în AIE, iar Streleţ susţine că liberalii chiar au votat
- Proiectele ce au generat disensiuni în AIE, examinate azi de parlamentari