Proiectul statutului municipiului Bălţi, elaborat de un grup de experţi
Proiectul statutului municipiului Bălţi va fi elaborat de experţi, după ce un grup de lucru, desemnat de premierul Vlad Filat, va evalua situaţia social-economică din nordul Moldovei. Informaţia a fost confirmată de secretarul general adjunct al Guvernului, Anatol Onceanu.
Potrivit lui Onceanu, grupul de lucru, condus de şeful Cancelariei de Stat, Victor Bodiu, s-a întrunit la nivel organizaţional. Din acesta fac parte reprezentanţi ai mai multor ministere, precum şi ai autorităţilor publice locale.
După ce vor fi făcute evaluările, un grup de experţi, condus de viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, va veni cu propuneri pentru elaborarea proiectului.
Amintim că, în urma şedinţei de Guvern, organizată la Bălţi, s-a decis acordarea statutului de unitate administrativ-teritorială de nivelul doi printr-o lege aparte pentru oraşul Bălţi.