Promisiunea lui Dorin Recean: Poliţiştii moldoveni vor fi mai operativi şi vor fi testaţi la poligraf
În acest an, poliţiştii moldoveni vor fi mai operativi, iar toţi angajaţii Ministerului de Interne urmează să fie supuşi testării la poligraf şi monitorizaţi minuţios de securitatea internă a instituţiei. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Interne, Dorin Recean, care a prezentat un bilanţ al activităţii în 2013 şi a anunţat priorităţile pentru acest an.
Oficialul a spus că Ministerul de Interne va dedica acest an instruirii poliţiştilor de sector şi campaniei de informare "Cunoaşte-ţi poliţistul".
În 2014, urmează să fie dotate cu tehnică modernă toate cele 178 de sectoare de poliţie din ţară şi să fie deschise altele în mai multe localităţi.
Recean a mai spus că va fi redus şi timpul de intervenţie a poliţiştilor până la 15 minute.
Potrivit datelor Ministerului de Interne, în anul 2013, nivelul criminalităţii a crescut cu şapte procente faţă de anul 2012.