Promisiuni în paşi de dans, (ne)îndeplinite în bordelurile din Cipru şi Dubai
Un grup criminal, format din opt moldoveni şi trei străini, este învinuit de trafic de fiinţe umane. Potrivit procurorilor, printre organizatorii şi conducătorii grupului figurează şi directorul interimar al Întreprinderii Municipale "Gospodării comunal-locative Cahul".
În majoritatea cazurilor, membrii grupului selectau tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 26 ani din familii social vulnerabile. Ei le promiteau un loc de muncă în Cipru şi Dubai în calitate de dansatoare cu un salariu de peste 1000 dolari SUA, apoi le perfectau actele necesare pentru plecare şi le transportau peste hotare.
Membrii grupului sunt învinuiţi că mai mult de un an au recrutat şi au organizat plecarea a 15 tinere originare din sudul Moldovei în străinătate, unde erau exploatate sexual.
Procuratura Generală a finalizat recent urmărirea penală în privinţa a cinci persoane, cauza penală fiind expediată în Judecătoria sectorului Centru pentru examinare în fond. În privinţa celorlalţi învinuiţi, se efectuează acţiuni de urmărire penală pentru a stabili locul aflării acestora, precum şi pentru identificarea altor victime ale traficanţilor.
Procurorii anunţă că 4 persoane din cele 5 inculpate se află în stare de arest preventiv.
Publika.md aminteşte că departamentul de Stat al Statelor Unite a criticat, anul trecut, într-un raport Guvernul de la Chişinău pentru că nu protejează în deajuns victemele traficului sexual. De asemenea, în scopul reducerii fenomenului, autorii documentului au recomandat pedepsirea penală a oficialilor implicaţi în aceste crime.