Promisiunile făcute îi vor costa libertatea! Doi bărbaţi, PRNŞI ÎN FLAGRANT de CNA şi procurorii anticorupţie
Un bărbat din Chişinău a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Acesta este bănuit că ar fi pretins 10.000 de dolari de la un cetăţean pentru a influenţa o decizie judecătorească.
Bănuitul ar fi susţinut că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Judecătoriei Râşcani şi Curţii de Apel şi că-i poate determina să ia o decizie favorabilă în privinţa denunţătorului.
Bărbatul a fost reţinut în timpul transmiterii unei tranşe de 2.000 de dolari din suma pretinsă. Operaţiunea a avut loc sub controlul CNA, iar în prezent bănuitul se află în izolator, fiind reţinut pentru 72 de ore.
Pe numele lui, a fost iniţiată o cauză penală pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă până la 6 ani de închisoare.
Un caz similar a avut loc la Comrat. Ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut, ieri, un cetăţean care ar fi pretins 400 de euro şi 400 de lei de la un bărbat din Comrat pentru a-l ajuta să obţină permisul de conducere.
Potrivit denunţătorului, bănuitul i-ar fi promis că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Secţiei de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din Comrat şi că-i poate determina să-i elibereze permis de conducere de categoria B fără susţinerea examenelor.
Bărbatul a fost reţinut în flagrant în timpul primirii banilor, un alt complice de-al său fiind anunţat în căutare.
În prezent, bănuitul se află în izolatorul CNA.
- Avocat din Drochia, reţinut pentru luare de mită. Ce promisiune a făcut unei persoane
- A vrut 1.000 de euro! Şofer de la Procuratura Leova, reţinut de ofiţerii CNA
- Avocat din Capitală, reţinut de ofiţerii SPIA pentru trafic de influenţă
- Un bărbat din Bălți, reținut pentru trafic de influență. Ce a promis în schimbul a 4.700 de euro
- Avocat din Căuşeni, reținut de ofițerii CNA. Ce promisiuni a făcut unui client
- Avocată din Ştefan Vodă, reţinută! Pentru ce a cerut 3.000 de euro