PROMITEA apartamente mai IEFTINE, dar FUGEA CU BANII. MOMENTUL ÎNCĂTUŞĂRII ESCROCULUI
Un bărbat de 37 de ani, domiciliat în comuna Trușeni, a fost reținut fiind suspectat de escrocherie și plasat în arestul poliției pe un termen de 30 de zile.
În urma investigațiilor efectuate de către oamenii legii, s-a constatat că, în perioada noiembrie 2014 - mai 2015, suspectul, aflându-se în municipiul Chișinău și având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, s-a prezentat la o companie de construcții din municipiul Chișinău, drept cumpărător.
Acesta a dobândit mai multe proiecte de locuințe ce aparțin companiei de construcții. După care, dându-se, drept bun prieten al directorului companiei de construcții promitea potențialilor cumpărători apartamente la un preț mai redus decât de pe piață, prezentându-le proiectul apartamentelor.
Totodată, după ce erau încheiate contractele de vânzare-cumpărare a locuințelor, banii erau încasați de escroc, sub pretextul că personal va transmite suma de bani companiei. După încasarea banilor înceta legătura cu persoanele înșelate.
Până în prezent, oamenii legii au identificat două victime, de la care suspectul a însușit mijloace bănești în sumă de 567.665 de lei, folosindu-i în scopuri personale, astfel, cauzându-le victimelor daune materiale în proporții deosebit de mari.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Escrocherie” riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani.
- ATENŢIE! Ce rişti să păţeşti dacă nu ai plătit impozitul pe bunurile imobiliare
- ULTIMA ŞANSĂ! Restanțierii la achitarea impozitelor imobiliare riscă să rămână FĂRĂ BUNURI
- MANDAT de arest pe numele procurorului, reținut pentru luare de mită
- ALERTĂ la frontiera de stat! Un moldovean, dat în căutare naţională, A FOST REŢINUT
- PERCHEZIŢII DE AMPLOARE! Trei oameni de afaceri, reţinuţi de ofiţerii CNA pentru escrocherie de proporţii
- IMPORTANT pentru locuitorii Capitalei! Până când beneficiaţi de REDUCERE la plata taxei imobiliare