PROPAGANDA RUSĂ, ÎN UE. Acuzația a fost făcută de comisarul european pentru securitate, Julian King
Rusia a lansat campanii de dezinformare în mai multe țări din Uniunea Europeană.
Acuzația a fost făcută de comisarul european pentru securitate, Julian King, în timpul unor dezbateri în fața europarlamentarilor la Strasbourg.
Acesta a menționat că Moscova furnizează aceleași articole de propagandă în cât mai multe limbi posibil, prin cât mai multe canale, pentru a influența opinia publică în cadrul spațiului comunitar.
Peste 3.500 de cazuri de dezinformare lansate de Kremlin au fost înregistrate în ultimii doi ani, mai spune oficialul european.
Julian King a conchis că statele UE trebuie să rămână vigilente, fiindcă ultimele sondaje de opinie din spațiul comunitar arată că propaganda rusă poate fi foarte eficientă.
Până recent, preocupările proveneau în principal din țările estice. După implicarea Kremlinului în alegerile din SUA, Germania și Franța, comunitatea europeană a devenit tot mai preocupată de această problemă.