Proprietarii Hyundai îşi vor putea porni automobilul cu ajutorul ceasurilor inteligente (VIDEO)
În cadrul expoziției CES 2015 – primul eveniment important al anului din lumea IT-ului, sud-coreenii de la Hyundai au prezentat o nouă aplicaţie pentru ceasurile inteligente. Aceasta permite controlul unor funcţii ale modelelor echipate cu sistemul Blue Link, scrie autostrada.md.
Sistemul multimedia Blue Link de la Hyundai a debutat în anul 2011 pe modelul Sonata, fiind introdus ulterior şi în lista de opţionale și pe alte modele pentru anumite pieţe. Sistemul este compatibil cu mai multe platforme de operare pentru telefoane mobile, dar aplicaţia Blue Link a fost anunţată exclusiv pentru ceasurile inteligente cu conectare la terminalele Android.
Noua aplicație Hyundai a fost dezvoltată în colaborare cu specialiștii de la Station Digital Media. Ea le permite utilizatorilor să descuie/încuie portierele şi portbagajul automobilului de la distanţă, precum și să pornească motorul acestuia tot de la distanţă, iar în caz că este necesar să găsească maşina într-o parcare aglomerată.
În viitorul apropiat aplicaţia va avea şi o funcţie de comandă vocală, ceea ce înseamnă că utilizatorii îi vor putea comanda ceasului inteligent pe care îl poartă la mână să pornească maşina, să o găsească sau să o încuie fără a depune vreun efort fizic.
Oficialii companiei Hyundai spun că vor oferi aplicaţia în Google Play Store drept download gratuit în primul sfert al anului curent, dar nu anunță dacă ea va fi disponibilă la nivel global sau doar într-un număr limitat de țări.