Proprietarul unei clădiri-monument din Chişinău este acuzat că a distrus o parte din construcţie
O nouă încercare de demolare a unei clădiri istorice din Capitală. Autorităţile îl acuză pe proprietarul unui imobil-monument istoric că ar fi distrus o parte din construcţie. În replică, proprietarul declară că a respectat cu stricteţe proiectul de reconstrucţie a clădirii. Reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţie şi cei ai Primăriei au dispus, însă, încetarea oricăror lucrări, până la finalizarea unei expertize.
Imobilul de la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alexandru figurează în registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău.
Proprietarul clădirii susţine că are toate actele necesare, avizate de autorităţile abilitate, şi nu a săvârşit deci nicio o ilegalitate.
Potrivit statisticilor, Centrul istoric al Capitalei include 977 de edificii de arhitectură de importanţă locală şi naţională, înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Din 1995 până în prezent, în jur de 80 din aceste clădiri au fost demolate, iar alte 155 au suferit intervenţii structurale care au prejudiciat autenticitatea şi integritatea lor. 17 dintre ele se află în proces de ruinare.
- Locuinţe la 100 de euro lunar! E posibil şi în Moldova
- În Capitală creşte numărul de demolări neautorizate a monumentelor de arhitectură
- Viaţa mai multor elevi este pusă în pericol din cauza unui monument istoric din centrul Capitalei
- Monument demolat fără ştirea autorităţilor AFLĂ întreaga poveste
- Primăria Capitalei vrea să restaureze un monument istoric, dar nu ştie pe care