Propunerile oficialilor ruşi în cazul în care va exista pericolul ca un asteroid să lovească Pământul
Oficialii ruşi au discutat despre folosirea armelor nucleare în spaţiu, în cazul în care va exista pericolul ca un asteroid să lovească Pământul. Propunerile, anunţate în cadrul unei mese rotunde, par inspirate din celebrul film american Armagedon.
Reprezentanţii Camerei Superioare a Parlamentului au menţionat că, în afara utilizării bombelor nucleare, metodele de prevenire a impactului unui asteroid cu Terra sunt ineficiente.
"Pentru interceptarea unui asteroid mai mare de un kilometru este necesară utilizarea unor explozibili nucleare cu o forţă ce depăşeşte nivelul megatonelor", a menţionat reprezentantul agenţiei Rosatom, Oleg Şubin.
Şubin a adăugat că o asemenea interceptare va face un spectacol pe cer, dar nu va prezenta pericol pentru populaţia planetei. La reuniune s-a discutat şi despre faptul că omenirea va avea o perioadă limitată pentru astfel de operaţiuni.
Mai mult, şeful Agenţiei Spaţiale ruse a anunţat că ţara sa planifică construirea unui sistem de protecţie a Pământului de meteoriţi.
"Pentru a exclude testarea armelor nucleare în spaţiu cu pretextul luptei contra pericolului asteroizilor, este necesară elaborarea unor documente la nivel internaţional", a precizat şeful agenţiei Roscosmos, Vladimir Popovkin.
Discuţiile au avut loc după ce, luna trecută, un meteorit a intrat în atmosferă fără a fi detectat de astronomi. Corpul ceresc a căzut în regiunea Celeabinsk din Rusia. Atunci, în jur de o mie de persoane au fost rănite. Până în prezent, 101 state au semnat Tratatul privind utilizarea paşnică a spaţiului cosmic ce interzice folosirea armelor de distrugere în masă.