Protagonista lungmetrajului "The Salesman", premiat cu Oscar, a fost condamnată la închisoare
Taraneh Alidoosti, protagonista lungmetrajului „The Salesman“, premiat cu Oscar în 2017, urmează să primească o pedeapsă cu închisoarea în Iran după ce a fost acuzată de activism anti-guvernamental.
Alidoosti, în vârstă de 36 de ani, una dintre cele mai cunoscute actriţe iraniene, va primi 5 luni de închisoare. BBC Persia l-a citat pe avocatul ei, Kaveh Rad, care a scris pe Twitter că pedeapsa a fost suspendată timp de doi ani şi că va fi anunţată oficial pe 1 iulie. Vestea a fost confirmată pentru Variety de actorul iranian Babak Karimi, care a jucat alături de ea în „The Salesman“ şi, similar, a apărut în mai multe filme ale lui Asghar Farhadi, scrie news.ro.
Karimi a spus că Alidoosti se afla acasă şi a numit condamnarea „un act de intimidare“ al autorităţilor iraniene, după ce ea a publicat pe Twitter un clip cu un membru al „poliţiei etice” din Iran insultând şi atacând o femeie pe stradă pentru că nu purta hijab.
În luna ianuarie a acestui an, Alidoosti a criticat dur autorităţile iraniene spunând celor peste 5,8 milioane de fani de pe Instagram: „Nu suntem cetăţeni, suntem captivi, milioane de captivi“. Postarea respectivă a fost ulterior înlăturată. Ea este acuzată de „activităţi propagandistice împotriva statului“ şi a fost iniţial eliberată pe cauţiune.
În 2017, „The Salesman“ al lui Asghar Farhadi a fost recompensat cu Oscar, astfel că regizorul iranian a primit pentru a doua oară trofeul la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.
Cineastul şi protagonista Taraneh Alidoosti au boicotat atunci gala premiilor Academiei de film, în semn de protest faţă de legea prin care Donald Trump voia să interzică accesul în Statele Unite imigranţilor care provin din ţările musulmane.
Înainte de asta, ea a stârnit un scandal în Teheran în 2016 când, la conferinţa de presă de la Festivalul de la Cannes, unde a avut premiera „The Salesman”, a ridicat pumnul în semn de „putere a femeilor“.