Protest anti-arme în SUA. Americanii cer înăsprirea legilor legate de comercializarea armelor
Condoleanțele şi rugăciunile nu mai sunt de ajuns, e timpul să schimbăm legislaţia referitoare la arme. Este mesajul miilor de americani prezenţi la un miting de amploare în Florida, care au cerut înăsprirea legilor legate de comercializarea armelor. Protestul are loc la câteva zile după ce un adolescent a ucis la un liceu 17 elevi cu o puşcă de asalt.
Cel de-al doilea amendament al Constituţiei Statelor Unite, care dă dreptul americanilor să deţină arme, datează din secolul al 18 lea. În Florida, oricine poate să cumpere arme de foc. Posesorul nu trebuie să deţină un permis de port-armă, nu trebuie să treacă niciun test psihologic şi nici nu trebuie să îşi înregistreze arma la nicio instituţie a statului.
"Dacă tot ceea ce pot face Guvernul şi preşedintele e să îşi exprime regretele şi să se roage pentru victime, atunci poate e timpul ca victimele să facă schimbarea de care avem toţi nevoie", a spus Emma Gonzales, elevă.
Emma Gonzales, care se afla în liceu în momentul atacului, îl cunoştea pe asasin.
"Ni se spune că e vorba în acest caz de probleme de sănătate mintală. Nu sunt psiholog. Dar trebuie să înţelegem că nu e vorba doar de probleme medicale aici. El nu ar fi omorât atât de mulţi elevi dacă ar fi avut la el doar un cuţit", a mai spus Emma Gonzales, elevă.
Între timp, asasinul Nikolas Cruz şi-a recunoscut faptele şi vrea să pledeze vinovat la toate cele 17 capete de acuzare de crimă cu premeditare. Potrivit avocatului său, dacă îşi recunoaşte vina, el nu va fi condamnat la moarte, conform legislaţiei din Florida.
FBI este într-o situaţie delicată, după ce presa a aflat că poliţiştii federali primiseră rapoarte privind comportamentul suspect al adolescentului încă de anul trecut. El postase mesaje pe reţelele de socializare în care declara că vrea să devină autor de asasinate în masă şi că doreşte să ucidă o mulţime de oameni.