Protest cu încăierări la Kiev. Manifestanţii şi-au adus corturile în centrul oraşului
Prăbuşirea monedei naţionale a Ucrainei scoate oamenii în stradă. Un protest faţă de situaţia de pe piaţa valutară a avut loc noaptea trecută în faţa Băncii Naţionale din Kiev.
Manifestanţii au instalat corturi în faţa instituţiei, însă acestea au fost repede demontate de către forţele de ordine, fapt ce i-a înfuriat şi mai mult pe protestatari.
Potrivit martorilor, manifestanţii s-au încăierat cu forţele de ordine, iar câţiva dintre ei au suferit traumatisme uşoare.
De cealaltă parte, Ministerul de Interne al Ucrainei a emis un comunicat în care afirmă că poliţia nu a utilizat forţa şi că, de fapt, conflictul a fost provocat de angajaţii de la serviciile de salubrizare.
De la începutul anului, moneda ucraineană s-a depreciat de aproape două ori faţă de dolar.