Protest cu zeci de persoane arestate şi poliţişti răniţi, în Kosovo VIDEO
Aproximativ 70 de manifestanţi au fost arestaţi, în Kosovo, în timp ce încercau să blocheze accesul în Parlamentul de la Pristina. Protestatarii au vrut să împiedice ratificarea acordului de normalizare a relaţiilor cu Serbia. În pofida demonstraţiilor, Legislativul kosovar a aprobat legea.
Manifestanţii au aruncat cu vopsea asupra oamenilor legii, care au ripostat şi au făcut uz de gaze lacrimogene. În urma confruntărilor, 17 poliţişti au fost răniţi. Deşi şedinţa Parlamentului a fost întreruptă de două ori din cauza protestelor, Legislativul a aprobat legea cu 84 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi o abţinere. Premierul kosovar Hashim Thaci a declarat că acest acord deschide calea pentru stabilizarea Kosovo şi a regiunii.
Acordul de normalizare a relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia, semnat la 19 aprilie sub auspiciile Uniunii Europene, a fost o condiţie impusă de comunitatea europeană în drumul spre integrare.