Protest de amploare în Capitală: Comuniştii s-au adunat în faţa Guvernului FOTO VIDEO IN DIRECT
(UPDATE 14.20) PCRM a înaintat un ultimatul Alianţei de guvernare. Opoziţia a cerut demisia Executivului până la sfârşitul anului şi iniţierea negocierilor pentru crearea unui guvern de unitate naţională.
(UPDATE 14.00) În afară de lozinci ca "Jos Alianţa!", "Guvernul s-a discreditat", manifestanţii au scandat şi "Jos Filat", fără a menţiona, însă, ceva despre Mihai Ghimpu şi Marian Lupu. Potrivit poliţiei, la manifestări au participat circa opt mii de oameni, în timp ce organizatorii spun că cifra ar fi fost de 40 de mii.
(UPDATE 11.28) Demisia Guvernului şi a majorităţii parlamentare. Asta cer manifestanţii care se îndreaptă acum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. Coloana din membrii şi simpatizanţii ai PCRM s-a pornit spre Executiv, în faţa căruia vor desfăşura aşa-numitul Congres Civic Naţional. Circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare a fost blocată. Pe mai multe străzi s-au format ambuteiaje. În funtea coloanei este liderul PCRM, Vladimir Voronin, împreună cu fiul său, Oleg. La manifestare iau parte şi oameni în vârstă, dar şi tineri, care spun că nu sunt mulţumiţi de actuala guvernare. Ei strigă: Jos Alianţa!.
Urmăriţi LIVE evenimentul pe Publika.md/camere.
(UPDATE 11.10) Mii de oameni s-au adunat deja în faţa Academiei de Ştiinţe, la apelul Partidului Comuniştilor de a participa la Congresul Civic Naţional, care va fi organizat, în aproximativ o oră, în faţa Guvernului. Manifestanţii sunt pregătiţi să pornească în marş spre Guvern.
(UPDATE 10.04) Membrii şi simpatizanţii Partidului Comuniştilor se adună în faţa Academiei de Ştiinţe. La ora 10.00, acolo erau deja sute de oameni.
După aproape o lună de proteste faţă de actuala guvernare, comuniştii au anunţat pentru astăzi, Congresul Civic Naţional. PCRM-ul s-a adresat celorlalte partide politice, sindicatelor, dar şi societăţii civile cu îndemnul de a participa la întrunire, pentru a discuta despre viitorul ţării şi a cere demisia actualei guvernări.
"A fost luată decizia de a convoca Congresul Naţional la Chişinău, care va fi în stare să-şi asume responsabilitatea de a promova cele mai cruciale decizii de care are nevoie stringentă ţara noastră. Facem un apel să se alăture la acest congres toţi cei interesaţi în schimbări, care nu doresc să mai tolereze actualul regim de guvernare", a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Şi la şedinţa Parlamentului de ieri, deputaţii comunişti şi-au reiterat apelul către cetăţeni, dar au chemat şi partidele politice să li se alăture. Totodată, ei au cerut ca acţiunile de protest de astăzi să fie transmise în direct de postul naţional de televiziune.