PROTEST DE AMPLOARE LA ATENA. Grecii au manifestat împotriva acordului Atena-Skopje
Protest de amploare la Atena, unde extremiştii şi naţionaliştii greci au ieşit în stradă nemulţumiţi de acordul încheiat de guvernele grec şi cel din Macedonia privind numele ţării vecine.
Ei au scandat mesaje antiguvernamentale, în timp ce în parlamentul elen se dezbătea o moţiune de cenzură, înaintată pe subiectul aceluiaşi acord controversat.
"Am venit să reacţionăm, să luptăm şi să spunem un mare "Nu" guvernului care distruge elenismul.
"Ne confruntăm cu o trădare etnică din partea politicienilor, nişte stalinişti, fascişti, bolşevici."
Premierii din Grecia şi Macedonia au încheiat un acord istoric zilele trecute privind disputa veche de peste un sfert de secol legată de numele constituţional al Macedoniei. Potrivit documentului, ţara vecină se va numi Republica Macedonia de Nord.
Decizia urmează să fie aprobată prin referendum în Macedonia, apoi ratificată de parlamentele celor 2 ţări. Acordul guvernamental nu se bucură de sprijinul preşedintelui macedonean, nici de cel al parlamentului grec.
Atena nu recunoaşte denumirea constituţională a Macedoniei, despre care susţine că se referă strict la o provincie grecească. În republica Macedonia, care nu are nicio legătură cu provincia istorică grecească, trăieşte o populaţie de origine slavă.
- Vlad Plahotniuc: Guvernul ar trebui să ajute Chișinăul. Executivul și Primăria sunt ale cetățenilor și trebuie să conlucreze
- De ziua naţională a Rusiei, mai mulţi tineri unionişti au protestat în faţa ambasadei de la Chişinău
- Parlamentul va găzdui expoziția "Primele Momente Contează"
- Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: Ce au făcut Constantin Țuțu și Sergiu Sîrbu la cortul de donare de sânge (FOTOREPORT)