Protest faţă de demolarea monumentelor istorice
"Opriţi demolarea centrului istoric al Chişinăului!" Cu acest mesaj a venit, astăzi, 18 martie, în faţa Primăriei, un grup de tineri, reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai grupului pentru protecţia monumentelor istorice din Capitală.
"Dorim să salvăm ceea ce a mai rămas din oraşul nostru şi dorim să fie demişi cei vinovaţi, care îşi pun semnătura pe documente legale de demolare a unor monumente", susţine un tânăr.
Şi directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Momumentelor din cadrul Ministerului Culturii a participat la protest: "10 minute, cât protestez aici, nu înseamnă că nu îmi fac datoria în cadrul statutului meu de director general din cadrul Agenţiei. Eu vă atrag atenţia asupra demolărilor", a declarat Ion Ştefăniţă.
Reprezentanţii Direcţiei arhitectură de la Primăria Capitalei vin o promisiune: "2 săptămâni în urmă a fost emisă o dispoziţie a primarului general, s-au stopat definitiv toate amendamentele la elaborarea documentelor de proiectări şi de executare a lucrărilor. Acest document este binevenit şi o să stopeze momente care au avut loc până acum, demolările ilicite", a menţionat Nicon Zaporojan, vice-arhitect al Capitalei.
Potrivit statisticilor, Centrul istoric al Capitalei include 977 de edificii de importanţă locală şi naţională, înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Din 1995 până în prezent, aproximativ 80 din aceste clădiri au fost demolate, iar alte 155 au suferit intervenţii care au prejudiciat autenticitatea şi integritatea lor. 17 dintre ele se află în proces de ruinare.
- Primăria a montat plăcuţe informative pe clădiri AFLĂ CU CE SCOP
- Cultura în Moldova: Monumente istorice demolate, muzee degradate şi biblioteci fără cărţi
- Angajat al ministerului Culturii protestează în faţa Primăriei, în timpul orelor de muncă
- Ghimpu "se anină" de deputaţii PLDM: În lipsa comuniştilor, faceţi propuneri pentru ei