Protest în Rusia. Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a cere alegeri locale libere şi democratice
Protest masiv în Rusia. În jur de 22 de mii de oameni au ieşit pe bulevardul Saharov din Moscova pentru a cere alegeri locale libere şi democratice.
Potrivit poliţiei, numărul manifestanţilor a fost de 12 mii Printre participanţi au fost şi candidaţi eliminaţi din cursa electorală. Pe scenă a urcat şi Alexei Navalinîi.
În urma demonstraţiei, patru persoane au fost arestate. Protestele vor continua şi astăzi, iar Navalinîi a transmis mulţimii să se adune şi săptămâna viitoare.
Un eveniment similar a avut loc şi duminica trecută, în urma căruia cel puţin 38 de oameni au fost reţinuţi.
Peste 3.000 de manifestanți au strigat atunci că Moscova este orașul lor și au bătut simbolic la porțile masive ale primăriei.
Poliția a intervenit cu bâte și a dispersat mulțimea. Mitingurile de la Moscova sunt o reacţie a deciziei Comisiei Electorale Centrală, care a exclus candidaturile liderilor opoziţiei ruse la alegerile locale din septembrie.