Protest ironic al unioniștilor. Un deputat socialist a fost comparat cu un bou (VIDEO)
Deputatul socialist Vlad Batrâncea a fost comparat cu un bou în cadrul unui protest organizat de tinerii unionişti. Unul dintre manifestanţi şi-a pus pe faţă o mască de bou şi s-a repezit spre o hartă a României. Tinerii au ironizat în acest fel pe seama deputatului, care, la sfârşitul anului trecut, a rupt în plenul Parlamentului o hartă a României Mari.
Reprezentanţii Mișcării Civice "Tinerii Moldovei" spun că gestul deputatului, care a rupt ostentativ harta României Mari, este lipsit de respect şi denotă imaturitate politică.
"Am venit ca să transmitem încă odată un mesaj celui care este Bătrâncea, un deputat care este din păcate în Parlamentul RM. După cum aţi văzut din titulatura evenimentului de astăzi un adevărat bou în ghilimele de rigoare."
La rândul său, deputatul Vlad Bătrâncea spune că gestul său a fost înţeles greşit.
"Este dreptul lor să protesteze, eu am poziţia mea. Eu am spus că sunt şi voi fi împotriva propagandei unioniste în şcoli, de aceea am rupt harta României Mari, iar gestul nu era adresat împotriva statului", a declarat deputatul socialist.
Duminică, Mișcarea Civică "Tinerii Moldovei" şi Sfatul Ţării 2 organizează un marș de amploare, la care sunt așteptați peste 50.000 de oameni.
Acţiunea va începe la ora 13.00 în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu".