Protest la Guvern. Nemulţumirea care i-a scos în stradă pe circa 200 de transportatori. Reacţia ministrului Spînu
Circa 200 de transportatori au protestat, astăzi, în faţa Guvernului. Potrivit APOTA, transportatorii şi-au exprimat dezacordul faţă de Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale privind modificarea legislaţiei în domeniul transporturilor rutiere.
Mai multe microbuze şi autobuze s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au claxonat în semn de protest.
„Toate prevederile europene din proiect au fost excluse și au fost incluse alte prevederi, care contravin legislației europene. La întrebarea noastră „de ce se întâmplă acest lucru”, Ministerul a răspuns: acum nu ne punem scopul de armonizare cu legislația europeană, vom veni ulterior cu un alt proiect de lege, acum încercăm să rezolvăm probleme de scurtă durată”, a menționat Oleg Alexa, președintele Consiliului APOTA.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu o reacție.
„Ce propun acești transportatori care au ieșit la protest azi? Au o singură propunere, să rămână totul pe vechi. Ei vor să ceara bani zilnic de la șoferi pentru că le dau acea hârtie/autorizație să circule. Ei vor să nu investească în transport mai modern. Ei vor să nu respecte graficul de executare a rutelor pentru care au autorizație. Ei vor să nu ofere bilete pasagerilor. Ei vor să nu permită deschiderea de rute noi, chiar și acolo unde se solicită de către oameni și administrația publică locală.
Să fie clar, așa nu va merge. Vom promova modificările la cod transportului rutier pentru că aceste modificări vor asigura oamenii cu transport mai calitativ, mai modern”, a declarat Andrei Spînu.
Amintim că, APOTA a spus că circa 200 de transportatori vor ieşi la proteste, asta după ce proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere (CTR) nu a fost supus consultărilor publice conform tuturor rigorilor, ci a fost oferit un termen de trei zile.
Citeşte şi: APOTA: Circa 200 de transportatori vor ieşi la protest în faţa Guvernului. Vezi ce îi nemulţumeşte
Citeşte şi: Transportatorii amenință cu proteste. APOTA explică MOTIVUL pentru care ar putea ieşi în stradă