PROTEST la Judecătoria Buiucani! Mandatul de arest a lui Ilan Şor, PRELUNGIT cu 30 de zile (VIDEO)
(UPDATE) Magistraţii au aprobat cererea procurorilor. Prin urmare, primarul de Orhei, Ilan Şor, rămâne în arest pentru încă 30 de zile.
Sute de oameni din întreaga ţară s-au adunat în faţa Judecătoriei Buiucani, acolo unde magistraţii examinează demersul procurorilor, care cer prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pe numele primarului de Orhei, Ilan Şor.
Potrivit organizatorilor, la protest sunt prezenţi aproximativ 1.500 de oameni din diferite raioane ale ţării.
Oamenii adunaţi solicită eliberarea primarului. În caz contrar aceştia ameninţă că vor bloca drumurile naţionale.
De asemena, avocaţii lui Şor spun că edilul de Orhei ar avea probleme de sănătate care nu îi permit să stea după gratii.
De cealaltă parte, procurorii îl acuză pe Ilan Şor de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani, inclusiv din credite de la Banca de Economii.
Edilul se declară nevinovat şi afirmă că a cooperat în permanenţă cu anchetatorii în dosarul fraudelor bancare.
- Curtea de Apel: Ilan Şor RĂMÂNE ÎN AREST. Ce s-a întâmplat în timpul procesului
- Angela Gonţa sare în apărarea lui Ilan Şor. Ce a scris pe o reţea de socializare
- #FREESHOR. Mai multe vedete din Federaţia Rusă cer eliberarea lui Ilan Şor (FOTO)
- #FREESHOR. Alexandr Buinov se alătură mesajelor de susţinere a omului de afaceri Ilan Şor
- Consilierii din Orhei NU vor să-l suspende din funcţia de primar pe Ilan Şor
- Dosarul coruperii deputaţilor: Judecătoria sectorului Buiucani ar putea anunța ASTĂZI verdictul