Protest la sediul Consiliului raional Edineţ: Oamenii cer sancţiuni mai dure pentru vitezomani
Aproape 200 de oameni au pichetat astăzi sediul Consiliului raional Edineţ. Protestul a fost organizat de rudele unui tânăr, lovit de automobil în timp ce traversa regulamentar strada. Oamenii au cerut sancţiuni mai dure pentru vitezomani.
Maria şi-a pierdut unul din fiii gemeni într-un accident rutier, acum trei săptămâni. Femeia spune că cel care se face vinovat nu a fost tras la răspundere, motiv pentru care a organizat acest protest.
Îndemnul a fost susţinut de aproape 200 de oameni. "Astăzi au omorât un copil. Mâine pot circula cu viteză în preajma unei şcoli, grădiniţe şi vor avea de suferit oameni nevinovaţi", spune un protestatar.
Poliţia spune că ancheta în acest caz este în desfăşurare.
"Este intentat dosar penal pe acest caz, persoana a parasit locul accidentului şi pe urmă a fost depistat peste două ore", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Edineţ, Vasile Cazacu.
Autorităţile locale au promis că se vor autosesiza. "Facem acum o investiţie de vreo 20 de miliane în drumul central Edineţ unde intenţionăm să amplasăm 12 borduri care limitează circulaţia, la fel intenţionăm sâmbăta şi duminica să oprim circulaţia pe strada centrală", a afirmat primarul din Edineţ, Constantin Cojocari.
De la începutul anului, în raionul Edineţ au avut loc 49 de accidente rutiere soldate cu 10 morţi.