PROTEST LA UN ŞANTIER: Locuitorii de pe strada Coca din Capitală, nemulţumiţi
Embed:
Protest la un şantier de construcţie de pe strada Coca din Capitală. Oamenii care au venit să-şi exprime nemulţumirea, au fost întâmpinaţi de mai mulţi agenţi de pază. În scurt timp, la faţa locului a ajuns poliţia şi reprezentanţii inspecţiei de stat în construcţii, care au sistat lucrările.
Cei câţiva zeci de locatari care s-au adunat să ceară socoteală agentului economic, spun că acesta intenţionează să ridice un bloc cu 11 etaje, deşi în acte ar fi indicat cu totul altceva.
"Terenul dat prin hotărârea consiliului municipal este un teren pentru o casă privată, nu mai sus de trei nivele. Acum pe aceste şase arii de pământ se construieşte cu 11 etaje."
Oamenii spun că anterior, lucrările pe şantier au mai fost oprite, iar agentul economic a fost dat în judecată. Până la o decizie finală a instanţei, acesta nu ar fi trebuit să continue lucrările, fapt susţinut şi de pretorul sectorului Buiucani, care a venit şi el la faţa locului.
"Avem prescripția inspecţiei de stat în construcţie prin care se dispune stoparea necondiţionată a lucrărilor de construcţie, deoarece construcţia nu a prezentat actele necesare proiectului de execuţie pentru a fi verificat. "
"La ziua de astăzi suntem într-un proces de judecată cu proprietarii acestei construcţii până la examinarea şi pronunţarea unei hotărâri nimeni nu are dreptul să intervină pe acest şantier", a spus pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc.
Avocata firmei de construcție, Cristina Doga spune că lucrările se fac conform tuturor actelor permisive, dar a refuzat să le prezinte presei.
"Avem toate actele permisibile de a desfăşura construcţia la adresa dată, terenul ne aparţine cu drept de proprietate. De fiecare dată când se desfăşoară careva schimbări, vecinii telefonează şi cheamă poliţia", a spus avocata firmei de construcţie, Cristina Doga.
Veniţi la faţa locului, oamenii legii au ridicat câteva arme pneumatice pe care le deţineau angajaţii serviciului privat de pază.
"3 din cei 15 angajaţi aveau asupra lor nişte arme la care nu au putut prezenta careva permise. Armele au fost imediat ridicate la moment se investighează contravenţia care a fost admisă şi urmează să fie sancţiunea.Sancțiuni sub formă de amendă de la 6 la 30 unităţi contravenționale", a spus şeful de secţie la IP Buiucani, Olega Bârliga.
După mai multe ore de dispute, lucrările de construcţie au fost sistate, iar autorităţile urmează să investigheze cazul.