Protestat în faţa Primăriei Chişinău. Oamenii cer să li se permită să hrănească maidanezii
Mai mulți activiști pentru drepturile animalelor au protestat din nou în faţa Primăriei Chişinău. Ei sunt nemulțumiți că primarul Ion Ceban a emis o dispoziție prin care interzice oamenilor să hrănească maidanezii.
"Nu trebuie să ucizi animalele. Dacă animalul nu este agresiv și este vaccinat sau sterilizat, atunci el trebuie să trăiască", a spus o protestatară.
"Nu dorim câini vagabonzi în oraş, dar uciderea lor nu va rezolva problemele. Uciderea care o face acum Ceban, nu va face nimic", a menționat o altă protestatară.
Protestatarii cer anularea dispoziției semnate de edil: "Domnul Ceban când a semnat dispoziţia nu s-a gândit la animale".
"Ei închid animalele în cuşti de dragul plăcerii. Ei trebuie să fie pedepsiţi", a declarat un protestatar.
Niciun reprezentant al Primăriei nu a ieșit în fața manifestanților. Consiliera pe comunicare a primarului, Natalia Ixari, ne-a declarat că Ion Ceban nu-și va schimba decizia și a îndemnat protestatarii să vină cu soluții. Primarul general al Capitalei a semnat la începutul lunii martie un document prin care interzice hrănirea şi întreţinerea câinilor fără stăpân pe teritoriul parcurilor sau în apropierea instituțiilor de învățământ.