Protestatarii Partidului "DA": În corturile din PMAN suntem opt persoane
Sunt puţini, agresivi şi protesteză fără rost în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Mai mult, perturbează şi evenimentele culturale. Asta cred oamenii despre membrii Platformei "Demnitate şi Adevăr", în spatele căreia se află interlopii fugari Victor şi Viorel Ţopa.
Noaptea trecută, în toate corturile din centrul Capitalei protestau doar opt persoane. Acestea au fost agresive cu echipa noastră de filmare şi au ameninţat reporterul Publika TV cu răfuială fizică.
Reprezentanţii Partidului " Platforma Demnitate şi Adevăr" recunosc că în centrul Capitalei sunt mai multe corturi decât protestatari.
"Sunt opt persoane pe teritoriu", a declarat un protestar al Partidului "DA".
Oamenii spun că nu mai văd rostul corturilor din Piață, întrucât au rămas puţini din cei care mai cred în ideile promovate de reprezentanţii formaţiunii "DA" , în spatele căreia stau fugarii Victor şi Viorel Ţopa. :
"Eu cred că trebuie să ia corturile că gata s-a terminat deja tot. Entuziasmul lor s-a epuizat, puterea lor s-a epuizat. A înţeles lumea cine sunt ei deja".
"Cred că s-a epuizat deja întrebarea. Sunt doar corturile, nu mai manifestă deja nimic. Vor să pară că mai este cineva acolo, doar că nu mai este nimeni".
Alţii sunt dezamăgiţi de liderii Partidului "DA", care au creat o formaţiune politică cu aceeaşi denumire. :
,,Eu în general pot să spun că Platforma DA e o monstruozitate. Au venit oamenii cu revendicări legitime, dar în frunte au ales nişte excroci să le zic aşa. Că nu pot înţelege cum Vasile Năstase, sau fratele său Andrei Năstase ar putea să conducă lumea pentru atingerea obiectivelor “Demnitate şi Adevăr” când ei nu au nici demnitate şi nici adevăr".
"Deodată aveam încredere în ei, credeam că cineva vrea să facă regulă, dar acuma deja e clar. Ne-au dezamăgit. Ei pentru interesul lor, nu e pentru noi".
"Sunt multe persoane care vor schimbări şi din această cauză protestează, îşi spun punctul de vedere. Iar cineva face politică şi business din asta".
În ultimele nouă luni, de când protestatarii au acaparat Piaţa Marii Adunări Naţionale, în Centrul Capitalei au fost anulate mai multe evenimente culturale.
Recent, jurnaliștii de la today.md au realizat o investigaţie care demonstrează că liderul Partidului "Demnitate și Adevăr", Andrei Năstase, primește sume de bani impunătoare de peste hotare şi deține proprietăți importante în țară și în Germania.
De asemenea, investigația a arătat cum Andrei Năstase primește indicații de la interlopul fugar, Victor Țopa, care este și nașul său de cununie.